Ads 468x60px

luni, 14 iulie 2008

Industria jocurilor video - o piaţă în creştere accentuată

Un articol foarte interesant din The Money Channel.
În Statele Unite are o creştere de 45% pe an. În Franţa, depăşeşte 50%. Nu e vorba despre petrol ci despre cifra de afaceri a industriei jocurilor video. Un editorial apărut astăzi în cotidianul francez La Tribune arată că această industrie concurează cu succes iar, uneori, chiar întrece Hollywood-ul. Până şi contextul actual al scumpirii accelerate a petrolului pare să-i priască. Urmaşii informatici ai lui Mickey Mouse nu au habar de criza economică, subliniază astăzi un editorialist în La Tribune. Datele statistice arată că industria a produs anul trecut peste 35 de miliarde de dolari din care 20 de miliarde pentru jocurile propriu-zise iar 15 pentru console. De la lansarea consolelor de jocuri de nouă generaţie, ca Wii şi PlayStation 3, piaţa mondială a progresat într-un ritm de o treime pe an. În SUA se estimează că şi în acest an creşterea va fi de 35%. O provocare pentru celelalte forme de petrecere a timpului liber. Deja în Franţa loasir-ul interactiv surclasează alte industrii culturale: vânzările de jocuri video au fost de 3 miliarde de euro anul trecut, cu 1 miliard mai mult decât muzica şi cinema-ul la un loc.

www.tmctv.ro

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu