Noul studio, care se va ocupa în special de dezvoltarea de noi jocuri, porneşte cu o echipă de 12 tineri talentaţi şi pasionaţi de gaming. Noua echipă este deja implicată în proiecte majore, lucrând la dezvoltarea unor jocuri de cea mai înaltă calitate. Acest al doilea studio autohton reprezintă un nou pas în dezvoltarea grupului Ubisoft în Europa de Est, după deschiderea a două noi puncte de lucru la Sofia şi la Kiev, în ultimii doi ani. În acelaşi timp deschiderea noului studio este un eveniment important şi pentru România. Craiova reprezintă cel de-al doilea oraş ales de Ubisoft în România, după Bucureşti, unde s-a deschis primul studio din afara Franţei în urmă cu 16 ani.
Alegerea oraşului situat pe malul Jiului nu este una întâmplătoare. Motivul principal al deschiderii noului studio la Craiova este colaborarea fructuoasă dintre Ubisoft şi Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică a Universităţii din Craiova, colaborare care a început de mai bine de doi ani. Implicarea studenţilor în activităţile extra-curiculare au determinat Ubisoft să întărească această colaborare, deja existentă, cu Universitatea din Craiova, prin înfiinţarea acestui nou studio. La eveniment urmează să fie semnată şi o înţelegere între Ubisoft şi Departamentul de Inginerie Software a Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică.
www.level.ro


1 comentarii:
Pai sa stii ca unchiul meu a lucrat la Activision, acum a trecut la Ubisoft. Si da, e tare!
Trimiteţi un comentariu